Eliberat după cinci luni de la arestare, arbitrul care împărțea dreptatea la Steaua ‑ Dinamo arăta ieri îmbătrânit față de momentul în care era convocat la DNA
Zi mare pentru Ionică Serea. După aproape cinci luni de arest, fostul arbitru a părăsit ieri Penitenciarul Colibași. A făcut-o însă fără niciun zâmbet, pentru că problemele nu au trecut, urmând să fie judecat în libertate. Miercuri, magistrații Curții de Apel Pitești respinseseră ca neîntemeiată cererea de eliberare provizorie sub control judiciar a lui Ionică Serea. Ieri, avocații arbitrului acuzat de luare de mită au făcut însă recurs, demersul lor având succes. Prin urmare, după prânz, cu o geantă sport pe umăr de parcă ar fi plecat într-o deplasare, Serea s-a urcat la Pitești într-un microbuz de București. Nu a avut la el nici telefon mobil, astfel că a fost nevoit să telefoneze de la un post fix din Pitești și să convină cu cumnatul său să-l preia de la București, din fața Gării de Nord.
Prima declarație: „Mă enervați toți!” Reporterii ProSport au regăsit la gară un Serea șocant de încărunțit față de momentul în care era dus cu cătușe la sediul DNA Pitești. Încruntat, în momentul în care a văzut că era așteptat de ziariști, acesta a grăbit pasul. A făcut un popas la toaleta gării, din care a ieșit răstindu-se: „Nu am ce să declar. Lăsați-mă, că mă enervați voi toți!” Apoi s-a urcat grăbit într-o mașină și a plecat spre Focșani. Nu înainte de a mai arunca peste umăr o lecție de morală: „Înțelegeți că mi-a fost greu… Nu e un subiect despre care să vorbesc de parcă aș da relaxat un interviu. Voi chiar nu știți ce înseamnă intimitatea”.
5 luni fără o săptămână a petrecut Ionică Serea în arest
Arestat pe 30 aprilie alături de confratele Marius Martiș, Ionică Serea a fost trimis în judecată pe 21 mai pentru fapte de corupție, alături de Martiș, Cornel Penescu și Liviu Făcăleață. În dreptul lui Serea se reține faptul că ar fi primit 21.000 de dolari de la Penescu, prin intermedierea lui Făcăleață și a lui Martiș, pentru a o favoriza pe FC Argeș într-o partidă de campionat cu Steaua. Dacă Serea a fost eliberat ieri, Martiș nu a primit aceeași veste bună, rămânând în penitenciarul de la Colibași.
Autor: George DUMITRU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER